Identitate

Azi m-am căutat pe Gogu' (Radu Opriță pe Google).

Mi-am amintit de un articol pe care l-am citit la un moment dat, articol care te făcea să te gândești de mai multe ori înainte de-a-ți lăsa urmele în spațiul virtual... Era vorba despre cât de simplu pot fi accesate informații personale despre cineva, la o simplă căutare Google. Sau alt motor, să nu-i fac la ăsta reclamă, deși e singurul pe care îl folosesc.

Așadar, mi-am căutat numele. Da, sunt multumit de rezultate. Efortul meu de-a șterge conturile de pe site-uri de „socializare” gen Hi5 și încă vreo două (care s-au dovedit a fi un fel de matrimoniale, până la urmă) a dat roade. Ba mai mult, la mai sus pomenitul Hi5, după ce am dat ștergere de cont, mi-au spus că îmi vor inactiva contul. Nemulțumit de rezultat, le-am scris administratorilor spunându-le clar că eu doresc să îmi șteargă contul, nu să îl inactiveze. Pur și simplu să îi dea „DELETE”, conștient de faptul că informațiile conținute de el vor merge în raiul cuvintelor nerostite odată cu aceasta.

Abia când am primit un e-mail de răspuns la solicitare în care eram anunțat ferm, dar politicos că datorită gravelor încălcări ale regulamentelor site-ului contul meu a fost terminat definitiv mi-am dat seama că proprietarii portalului nu au intenționat nicio clipă să dea voie unui utilizator de rând să iși mai șteargă vreodată informațiile din cont. Ele aveau menirea de-a rămâne în bazele lor de date pentru totdeauna, ascunse prin ungherele unor servere, așteptând, cu răbdare, momentul când ar putea fi folosite împotriva ta.

Nici acum nu sunt sigur că datele care mi-au fost „terminate definitiv” au chiar fost șterse de pe toate serverele lor. Poate au fost mutate doar pe vreun server de back-up. Așa că trebuie să fiu conștient de faptul că s-ar putea ca, peste vreo patruzeci de ani, să îmi vină nepotul înlăcrimat, spunând:

- Toate teoriile astea, bunicule, sunt degeaba! Uite poza, te-am prins că și tu fumai!



În altă ordine de idei, postul acesta este în onoarea blogului care ocupă prima poziție în lista de rezultate ale căutării. Mai apare Facebook, la cât de gras s-a făcut site-ul ăla o să apară în scurtă vreme și când o să caut „rețetă de sarmale”. Alte rezultate, un link de printr-un joc online, un grup din care fac parte și o grămadă de „veri” și „unchi” cu același nume, aflați prin țări și orașe mai mult sau mai puțin străine.

Concluzia este că ar trebui să candidez la președinție acum, până sunt sigur ca nu există informații compromițătoare despre mine pe Internet. Apoi o să-mi mituiesc prietenii să nu folosească pozele cu mine de la chefuri în campania electorală și ce-a fost mai greu a trecut. Mai rămâne să conving populația să mă voteze. Asta o pot face printr-un slogan simplu, direct, si care le va arăta oamenilor interesul meu pentru bunăstarea lor.

Cred că s-ar potrivi: „Să trăiți! Bine?”.

Diary of a Universal Lord

It is night. One of those superb August nights here, on Bactriana, and I sit outside, watching the shining stars in the sky. They are beautiful! As I smoke a pipe of blue weed, one of the best in the Universe that grows here, on Bactriana – much better than the red one from Northern Lights – I can’t stop wondering how it all began. Why do I always have to sit here, every night, protecting what’s left of this humble Universe…

I am waiting for the Wave of Mist. I am still fascinated by it, even after all these years. It is an army of androids I put today in its path, preparing for the battle of tomorrow. I remember… I remember the story of my Father, about the first day He discovered Bactriana. The Living Planet…

Father was one of the last people remaining on the planet where humans were born, Earth. He was, at the time, a normal astronaut (this is the name people who explored the space were called). I wonder if we now have a human who hasn’t been on a ship till the age of 10, hehe. After the global meltdown of Earth, He took a Scout and flied away in search of another habitable place. He flied where no other man has ever been: towards the end of the Universe. He crushed on Celgora half-dead, without supplies and in a broken ship, thinking only about a peaceful death. But a strange thing happened to him after he woke on the bottom of a lake, breathing water. He was alive; not hungry, nor thirsty, not at all tired, realizing He’d changed. From that day on, He was the God we all know, the human who drank from Celgora’s Water of Life!

He found out that His wishes materialized on Celgora, the planet giving Him whatever He asked for. He acknowledged He had a great mission, the one of building a better home for humanity. How naïve was He, in His kindness! Thinking that humans can live in peace and harmony!

He started by creating us, the actual Universal Lords, as His sons. Renex was the first, giving him the power over Celgora, the magical, immortal planet. He would be Father’s first follower as a God of the Universe. Ymer followed, as the perfect human being. Handsome and proud, he would be the leader of the masses. Order and chaos needed a strange mind like The Maniac’s to be controlled. The last was I, Duhu, the Genie of the Lamp, as old Terran stories called the one who grants wishes…

Knowing we won’t all be able to live on the same planet, each of us being so different, He teleported the best planets in the Universe near Celgora, Northern Lights for Ymer, the planet who was also known as Paradise, and Crew for The Maniac. At that point He remembered about Bactriana, the planet that terrorized Him when he was only human, the planet that almost had Him caught in the Mist Wave. He knew I was able to control it, so He gave it to me.

Bactriana is a living planet. Every night it sends out the Wave of Mist from its swamps, covering a large desert area, duplicating whatever it finds in its path, dead or alive. Like the Lord of Celgora, who just makes a wish before things happen, as Lord of Bactriana, I can reproduce thousands of things a night, from just one.

We began creating Carriers and Transporters, sending them to the remaining people on Earth and to other dying planets. We settled them in new, fertile planets; terraformed others. But it was soon that humans argued with each other. They spread chaotically into the Universe, breeding like rabbits and starting fights with each other. The Maniac couldn’t handle it anymore; Ymer’s promises of a perfect life were in vain; they started to ask me for weapons instead of happiness, and Renex himself planned to create an implosion of the Universe.
But we remembered a thing our Father told us, right before He left us, moving into a superior state of existence.

- Sons, I think humanity has a chance in this Universe, even though people don’t seem to deserve it. I created you to carry my dream further. Protect them from the back-stabbers and cheaters, but do not interfere with their wars! If they kill each other, let them do so. Still, the perfect Universe can exist!

Natură, mamă primitoare

Se face că azi, sâmbătă fiind, să îmi vină o idee. E cald afară, numai bine; de ieşit la băute cu "băieţii" care tocmai mă chemaseră n-am chef, aşa că mă hotărăsc să ies la pădure. Mai precis, planul era să bântui un pic prin pădure, pe unde nu am mai fost de mult. Mă îmbrac la pantalon scurt şi sandale, înhaţ o geantă, arunc în ea o carte, că poate o pun şi de-o plajă, iau halca de lubeniţă cu mine şi-o pornesc la drum.
Începutul a fost ok, până am ajuns îndeajuns de "în desiş" cât să nu fiu văzut de la şosea. Acolo, fruct al unei temeri sau nesiguranţe juvenile, trona între doi fagi:

Un biet test de sarcină, făcut, probabil, acolo, ca un semn de adoraţie si respect pentru locul păcatului. Mai departe, gunoaie, pădure primitoare, manele din poieniţă, vreascuri uscate sau putrede, manele dintr-o maşină despre care mă tot întrebam cum de a ajuns până acolo, în pădure, miresme îmbietoare de proaspăt, miresme de mici, grătare şi slănină (le pun la cele negative, eu ieşisem în natură să citesc si să mănânc lubeniţă, nu la grătar)... Am depistat şi drumul pe care intraseră maşinile, se pare că în vârful dealului, de unde ştiam eu că se lansează copiii cu sania, e ditamai drmul cu pietriş şi prăfuit (centura ocolitoare?):
Iar un pic mai jos, tot ceea ce însemna acum câţiva ani pârtie de schi, e formată din gardurile care le delimitează la oameni curţile... Şi case. În loc de verde e peste tot roşu, pe alocuri cărămizile se ivesc de sub câte un acoperiş al unei clădiri aflate încă în construcţie, alteori contemplezi imaginaţia vecinilor, de-a-şi face case alăturate, vopsite una galben ţipător, alta roz, lângă una verde fosforescent. Nu mai e iarbă. Şi nici sălbăticie. Şi nici frumuseţea de altă dată.

Mi-am pus o întrebare: ca să pot sta liniştit să îmi mănânc lubeniţa pe câmp, va trebui să-mi cumpăr un deal? Să îmi îngrădesc bucata mea de teren, şi să mă aşez liniştit pe pătură, în slip, muşcând cu pofta din felia roşcovană, salutând vecinii care, uimiţi, mă vor privi de la câţiva metri, de pe geamurile lor de la etajul 2.

Deşi, probabil, dealul va trebui să fie mult mai mare, ca să nu trebuiască să le respir noxele, să le ascult manelele şi să le gust glumele. Iar pe planeta Utopia, unde nimeni nu aruncă gunoaie în natură, unde oamenii nu se deranjeaza unii pe ceilalţi, unde toţi sunt prieteni şi se simt bine împreună, fericiţi că fac parte din aceeaşi specie comunicativă şi inteligentă, am impresia că nu creşte lubeniţa, aşa că nu voi ajunge degrabă pe acolo.

Până data viitoare, când voi face dreapta la intersecţia din mijlocul pădurii care m-a adus azi aici, făcând stânga, îmi savurez cele câteva poze frumoase din mica mea escapadă, rumegând tacticos la lubeniţa cu care m-am întors până la urmă acasă, pregătindu-mă să citesc la lumina lămpii şi la căldura apartamentului, dacă natura, ca să dau vina pe ea, nu mi-a permis asta în timpul zilei.

Be my lover

În 1995, formatia La Bouche lansa ceea ce avea să fie unul dintre cele mai de succes hituri ale perioadei, melodie care şi astăzi trezeşte anumite nostalgii în sufletele multora dintre noi.





Unul dintre fanii incontestabili ai melodiei este, după cum se observă în hitul de mai jos, Marius Frâncu. Acesta, din dorinţa de-a-i arăta la "Lo. Re. Dana", cea mai dulce fată din viaţa lui, că ar da orice pentru a o apropia de inima lui cea romantică, a apelat la inventivul Rudărel, care nu a putut refuza o asemenea provocare.
Dar, să lăsăm la o parte comentariile, şi să ascultăm fenomenul:

Şi să ascultaţi despre ce e vorba

Analiza unei manele

Pornind de la versul "Vino-ncoa să-ţi dau la rame să-ţi treacă de foame", pe care l-am analizat pe un forum, simplu:

E vorba despre tablouri. Unul pictează, celălalt confecţionează ramele.

"La rame": "La" se foloseşte pentru a arăta cantitatea substanţială (ex: am la bani!)

După ce a terminat de făcut o grămadă de rame, numitul o cheamă pe piţi a lui cea sofisticată, înfometată fiind, să îi dea o cantitate semnificativă de rame, probabil în scopul comercializării lor, spre a obţine profit care urmează să fie investit la cumpărarea de alimente.


Mi s-a dat şi contextul epicei poezii, fără să mă pot abţine să îmi dezvolt ideea:


Fetele sunt hoaţe, se fac că sunt supărate

Piţi a noastră este prefăcută, încearcă să îi inspire un sentiment de compasiune creatorului de rame, în timp ce îi sustrage din ele.

Nu se mulţumesc o dată, vor de 4 ori pe noapte

Deşi a scăpat după mârşavul furt de rame, dânsa nu consideră că este suficient. Şi-a propus să se întoarcă în acea noapte de încă cel puţin trei ori, să continue gestul inuman de a-l deposeda pe artist de roadele muncii lui cinstite.

Să curgă apele după tine, să-i dai cât mai tare

Ca să îi distragă atenţia, a dat drumul la duş, la robinetul de la bideu şi a tras apa la toaletă. În timp ce el verifica scurgerea de apă, ea a putut pleca cu prada.

Să te strânga între picioare, frate, să-i dai unde-o doare.

Aici autorul simte nevoia de a folosi urgent toaleta, dar nu poate din cauza faptului că apa tocmai a fost trasă, iar el trebuie să aştepte până se umple rezervorul, de unde şi apăsarea dintre picioare. Datul unde doare, se referă la vezica umflată.

Vino-ncoa să-ţi dau la rame să-ţi treacă de foame

---versul acesta e comentat mai sus---

Să te fac să tragi, să-ţi scot figurile din cap

Autorul, realizând faptul că a fost păcălit, înşelat şi furat de către persoana faţă de care avea sentimente, se simte frustrat şi ar vrea să o pedepsească, să o faca să muncească, "să tragi" din greu să recuperezi paguba, respectiv doreşte să o corecteze, scoţându-i "figurile din cap".

Dacă nici de data asta nu te satură băiatul

Este, totuşi, conştient că există posibilitatea ca ea să nu se corecteze, pentru că poate nu i-au ajuns banii pentru cantitatea de alimente pe care şi-a propus să o achiziţioneze, asta pentru că se poate să nu se fi săturat.

Jur că diseară iţi dau 'a-ha' până cand se rupe patul.

"a-ha" poate să însemne orice, din context se deduce că e vorba de rame.

În acest vers final, artistul se apropie de divinitate făcând nişte jurăminte cu scopul de a-i oferi el însuşi prinţesei ramele de care are nevoie, folosind, la urma urmei, până şi bucăţile pe care le va rupe din pat să construiască şi mai multe rame, pentru a i le putea da dânsei.

Se observă cum, în această operă de artă, bărbatul muncitor este subiectul de care poate profita, la început, fata cea frumoasă. Ea încearcă să se apropie de el prin şiretlicuri, minciuni şi furturi, dar este evident ca ea e îndrăgostită. Abia în momentul în care realizează aceste furturi, se îndrăgosteşte şi el, moment în care nu mai e nevoie de furt, el oferindu-i fetei mijloacele necesare pentru a-şi procura hrana.

Cred că au trăit fericiţi până la adânci bătraneţi.

În ton cu EURO 2008

Nu sunt microbist. Nu am fost niciodată. Sunt genul de om care intreabă "care îs ai noştri?"... Ţin cu echipa României dar, în acelaşi timp, sunt realist. Şansele ei să scape din grupa "morţii" sunt zero. Franţa a fost groaznică, raportat la ce ne aşteptam cu toţii, iar Portocala Mecanică şi-a demonstrat valoarea în faţa campioanei mondiale.

Întrebarea este: Cine va merge mai departe? Cei mai buni, bine-nţeles!
Aşa că ţinem în continuare cu favoriţii!

Ce se mănâncă mai nou

Bate într-o zi unul, Ben, la uşă, şi-mi lasă un colet. Bolboroseşte ceva cum că insula (???) i-a transmis să-mi dea, că eu sunt alesul, eu încerc să-l refuz, dar el îmi trânteşte pachetul şi pleacă. Tot ce pot să spun e că sosul de roşii se combină OK cu porumbul, pe macaroanele cu brânză... Iar caju e delicios.

În memoria Greuceanului

Născut la 31.12.2007, eroul nostru a supravieţuit în această lume tehnologizată timp de exact cinci luni. În data de 31.05.2008 s-a stins tragic într-un accident de caleaşcă. Puţină lume va întelege exact ce vorbesc eu aici, dar îi voi spune, pe scurt, povestea.

A fost odată ca niciodată etc...
În acele vremuri de demult, zmeii au furat soarele şi luna de pe cer, viteazul nostru s-a luptat cu ei şi a recuperat avuţiile cele mai de preţ ale lumii. A fost trădat, ajutat, încurcat, confundat, recunoscut şi apreciat. Apoi a luat-o pe fiica împăratului, şi "se făcu o nuntă d-alea împărăteşti şi se încinse nişte veselii care ţinură trei săptămâni..."
Eroul nostru a crezut că şi acum se petrece ca pe vremea Împăratului Roşu... Şi cum, din cine ştie ce motive, prinţesa nu l-a reţinut în lumea basmului, acesta s-a înfaţişat printre noi. Mare îi fu mirarea să vadă că luptele nu se duc ca pe vremuri. Aici, povestea a decurs aşa:

Trei zile şi trei nopţi au stat închişi într-o cămară Greuceanu şi Faurul pământului şi se sfătuiră. După trei zile de "sfaturi" au dormit alte trei zile să îşi revină... Iară Greuceanu se duse, se duse pe o potecă care-l scoase tocmai la casele "zmeilor", iar dupa ce merse din casă în casă, se dete de trei ori peste cap şi se făcu un porumbel. Sau aeroplan, cum îi plăcea lui să mai spună, după ce se dădea de câte trei ori peste cap. A luptat cu zmei, la viaţa lui. De obicei, lupta pana la ultima picătură. Când a fost în genunchi, în toiul luptei, nu s-a lăsat pana nu l-a culcat pe Zmeu, băgându-l până la gât... sub masă... Până şi corbul l-a ajutat cu câte un cioc. Dar ispita adevărată, a fost din partea diavolului şchiop, care l-a abordat cu replica: " — Măi, vericule, ţi-ai pierdut cuiul, du-te de ţi-l caută. "
Şi în timp ce dădea el bice celor optzeci de cai, în căutarea cuiului pierdut, odată alunecă unul dintre ei, rostogolindu-se, împreună cu ceilalţi cai şi cu trăsură cu tot.
Bilanţul: Caii morţi, trăsura avariată, cei trei viteji care îl însoţeau pe Greuceanu teferi, dar Greuceanul nu a mai fost de găsit. Vorba spune că s-a întors în lumea basmului, obligat să trăiască fericit până la adânci bătrâneţi. Eu tind să cred asta, pentru că, din câte l-am cunoscut, nu cred că vrea sa mai vină degrabă pe la noi.

Şi eu încălecai po şa, şi vă povestii dumneavoastră aşa.